Batalia se da aici si acum, pe frontul de lupta al Pamantului. Este un razboi al naibii de nenorocit! Inamicii trebuiesc storsi in mod complet de vortexul lor de energie psihica si distrusi! HAIL

Lumanari Negre - OFERTA - 4 bucati cu 10 Lei, viziteaza Magazinul Vrajitoresc! Meniul este sus.

marți, 20 august 2013

Al Jilwah - Revelatia lui Satan

Carte preluata de pe Joy Of Satan Ministries, Library of Congress Number: 12-16457 si de pe Satanismul.
Traducere si drepturi exclusiveSatanismul - Bucuria lui Satan.

Capitolul I

Am fost, sunt şi nu voi cunoaşte sfârşitul. Îmi exercit dominaţia peste toate creaturile şi peste afacerile tuturor celor aflaţi sub protecţia Imaginii Mele. Sunt întotdeauna prezent pentru a-i ajuta pe toti aceia care se încred în Mine şi Mă cheamă în vreme de nevoie. Nu este loc în Univers care să nu-Mi fi cunoscut prezenţa. Iau parte la toate lucrările, lucrări pe care cei din afară le numesc diabolice, pentru că natura lor nu este în conformitate cu încuviinţările lor. Fiecare Epocă îşi are Administratorul ei, care dirijează lucrări în conformitate cu decretele Mele. Acest post este se schimbă din generaţie în generaţie, astfel încât conducătorii acestei lumi, împreună cu căpetenile sale, să se poată absolvi de îndatoririle respectivelor lor departamente; fiecare la rândul lui. Ingădui fiecaruia să îşi urmeze dictările propriei sale naturi, însă acela care Mi se va opune, va regreta amarninc.

Nici un zeu nu are dreptul să se amestece în afacerile Mele şi am făcut o regulă imperativă ca fiecare să se înfrâneze de la a da închinare tuturor zeilor. Toate cărţile celor care nu Mă cunosc, au fost alterate de către aceştia, iar ei au decăzut de la ele, cu toate că au fost scrise de profeţi şi de apostoli. Că ei sunt interpolaţi, poate fi văzut în faptul că, fiecare sectă îşi depune toate eforturile pentru a dovedi că celelalte sunt greşite şi de a le distruge cărţile.

Mie îmi sunt cunoscute atât adevărul cât şi falsitatea. Când necazul vine, îmi dau Legământu Meu celui care se încrede în Mine. Mai mult decât atât, dau sfaturi bune aministratorilor iscusiţi; i-am numit pentru vremi care îmi sunt cunoscute numai Mie. Îmi amintesc de treburile necesare şi le îndeplinesc la vremea potrivită. Îi învăţ şi Îi călăuzesc pe aceia care îmi urmează învăţăturile. Dacă cineva Mi se supune şi se conformează poruncilor Mele, acela va avea bucurie, desfătare şi mângâiere.



Capitolul al II-lea

Eu răsplătesc pe fiii lui Adam şi îi gratific cu recompense cunoscune numai Mie. În plus, puterea şi stăpânirea, a ceea ce se află atât în ceruri cât şi pe pământ, sunt în mâinile Mele. Nu permit întovărăşiile prietenoase cu ceilalţi oameni, dar nici nu îi privez, pe cei care sunt ai Mei şi care Mă ascultă, de nimic din ceea ce le este bun. Îmi încredinţez afacerile în mâinile celor pe care I-am încercat şi care sunt în acord cu dorinţele Mele. Mă înfăţişez în felurite moduri celor care îmi sunt credincioşi şi sub autoritatea Mea.

Eu dau şi Eu iau; Eu îmbogăţesc şi Eu sărăcesc; Eu aduc atât fericirea cât şi nenorocirea. Înfăptuiesc toate acestea pentru a păstra caracteristicile fiecarei Epoci. Şi nimeni nu are dreptul de a se amesteca în modul Meu de administrare a lucrurilor. Celor care Mi se opun, le trimit boli; însă ai Mei nu vor muri ca acei fii ai lui Adam, care sunt pe dinafară. Nimeni nu va trăi în această lume mai mult decât timpul stabilit de Mine; şi dacă Eu îmi doresc, trimit o persoană pentru a doua sau a treia oara în această lume, ori în alta, prin transmigraţia sufletelor.

Capitolul al III-lea

Conduc spre o cale dreaptă, fără nici o carte; Îi călăuzesc bine pe iubiţii şi aleşii mei, prin mijloace nevăzute. Toate învăţăturile Mele sunt uşor de aplicat, în toate timpurile şi în toate condiţile. Îi pedepsesc într-o altă lume, pe aceia care Mi se opun voinţei Mele.

Acum, copiii lui Adam nu cunosc caracterul lucrurilor care vor urma. Din acest motiv ei sunt adesea în rătăcire. Fiarele pământului, păsările cerului şi peştii mării sunt toate sub controlul mâinilor Mele. Toate bogăţiile şi lucrurile tainice Mie îmi sunt cunoscute; le iau de la unul şi le revărs peste altul, după cum doresc.

Îmi descopăr minunăţiile celor le caută şi miracolele Mele înaintea celor ce le primesc: fiecare la timpul potrivit. Însă aceia care sunt pe dinafară, îmi sunt vrăşmaşi şi prin urmare mi se împotrivesc. Nici nu ştiu că un asemenea blestem le este împotriva propriilor interese, deoarece puterea, avuţia şi bogaţia sunt toate în mâinile Mele şi Eu le revărs peste descendenţii vrednici al lui Adam. Astfel, guvernele acestei lumi, perindarea generaţilor şi schimbările direcţilor lor, sunt toate stabilite de Mine de la început.

Capitolul al IV-lea



Nu îmi voi da privilegile mele altor zei. Am permis crearea a patru substanţe, patru timpuri şi patru direcţii; deoarece ele sunt lucruri necesare creaţiei. 

Cărţile evreilor, creştinilor şi musulmanilor, precum şi a celorlalţi care sunt pe dinafară, mă admit într-un cuget; iar ei vin în acord cu ele şi se conformează statutelor Mele. Tot ceea ce vine în contradicţie cu acestea, au fost alterate de ei; nu le aceptaţi. Trei lucruri îmi sunt împotrivă şi urăsc trei lucruri. Dar aceia care îmi păstrează secretele, vor primi împlinirea promisiunilor Mele. Cei care suferă din consideraţie pentru Mine, hotărât Îi vor răsplăti în una din lumi.

Este dorinţa Mea, ca toţi urmaşii Mei să fie strâns uniţi între ei, ca nu cumva cei care sunt pe dinafară, să îi dezbine şi să domnească peste ei. Acum, voi toţi aceia care aţi urmat poruncile şi învăţăturile Mele, respingeţi toate învăţăturile şi sfaturile care vin de la cei ce sunt pe dinafară.

Nu Eu am învăţat aceste învăţături şi nici nu vin de la Mine. Nu-mi menţionaţi Numele şi nici atributele, ca nu cumva să regretaţi; pentru că nu ştiţi de ce sunt în stare acei ce sunt pe dinafară.



Capitolul al V-lea 

O, tu, acela care ai crezut în Mine, cinsteşte simbolul şi imaginea Mea, căci ele îţi aduc aminte de Mine. Ţine legile şi statutele Mele. Respectă-Mi agenţii şi ia aminte la tot ce ei îţi descoperă din lucrurile tăinuite. Primeşte ceea ce îţi este dictat, însă nu le purta înaintea celor care sunt pe dinafară: a evreilor, creştinilor, a musulmanilor şi a celorlalţi; căci ei nu cunosc natura învăţăturilor Mele. Nu le încredinţa cărtile tale, ca nu cumva să le altereze fără cunoştinţa ta. Învaţă pe de rost cea mai mare parte din ele, ca nu cumva să fie alterate.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share:

Un comentariu:

VAND Retete de Vraji corecte si intregi

Posed orice fel de vraja la oricare problema aveti fie ca tine de magia alba sau neagra. Pret: 250 RON, plata doar prin money gram. Reteta vine cu adaugiri suplimentare, faze lunare, ziua si ora cand sa o faceti, formule de consacrare originale in latina, obiecte si multe altele, pentru ca vrajile nu se fac oricand si oricum... deasemenea am si materiale vrajitoresti, ustensile etc.
ATENTIE! trimit mai multe vraji la pret de una singura.

Mai multe detalii la: dragonathus@yahoo.com
(nu folosesc yahoo messenger)

Ofer consultanta GRATUITA online pe mail sau FB pentru aceia care doresc sa cumpere informatii de la mine.

Consultanta TAROT - 50 RON

Pentru mai multe detalii CLICK AICI
50 RON raspunsul la o intrebare.
Pentru clientii fideli 2 intrebari cu 50 RON.

Inscriere / Urmarire

Ave si HAIL numai TIE

Etichete