Batalia se da aici si acum, pe frontul de lupta al Pamantului. Este un razboi al naibii de nenorocit! Inamicii trebuiesc storsi in mod complet de vortexul lor de energie psihica si distrusi! HAIL

Lumanari Negre - OFERTA - 4 bucati cu 10 Lei, viziteaza Magazinul Vrajitoresc! Meniul este sus.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Cadoul iluziei

Am fugit în cameră unde m-am echipat cu pălăria neagră şi bandana, pe care le procurasem de curând. Întors din nou la oglindă arătam mult mai diferit acuma. Mă studiam, şi îmi plăcea imaginea. Dar... iată că fusesem fermecat şi nişte imagini noi încep a se contura şi a prinde viaţă. Ceva din mintea mea.... o voce, mă îndemna să mă apropii şi mai mult de oglindă. Parcă eram hipnotizat, îmi plăcea ce vedeam, şi acele sunete minunate pe care le auzeam din oglindă mă îmbătau şi mă prindeau şi mai mult în mrejele lor. Casa începu să se legene agale pe valurile din oglindă. Am întins mâna să le pot atinge. Erau atât de reale şi mă hipnotizaseră. Mă aflam în mijlocul mărilor şi nici un ţărm prin apropiere. Mi-am ridicat mâinile la ochi, asemeni unui binoclu şi am început să scrutez orizontul. 

În acel moment am auzit un hohot de râs şi m-am întors cu privirea spre uşă. Angela pusese sacoşile cu cumpărăturile făcute pe hol. Nici nu băgasem de seamă când intrase in casă. Scoase un pachet dintr-o sacoşă şi mi-l înmână. Mă uitam surprins la ea, deşi eram gol. Nu ştiu ce a fost în mintea ei în acel moment, când mi-a dat un sărut apetisant şi m-a tras pe canapea lângă ea. Mă mângâia peste tot şi mi-a şoptit la ureche:

- Deschide-l pirăţelule.

Am rupt rapid învelitoarea de hartie a pachetului şi mi-am văzut chipul oglindit în spatele craniului alb. Acelaşi craniu căruia îi simţisem dorul de dimineaţă, dar care acum îmi zâmbea triumfător de pe coperta neagră a cărţii pe care o ţineam în mână. Ochii îmi sclipeau, şi am simţit cum Angela mă trage pestea ea. Am lăsat cartea să alunece lin jos şi am început să-i arăt mulţumirea mea pasională pentru cadoul primit. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

VAND Retete de Vraji corecte si intregi

Posed orice fel de vraja la oricare problema aveti fie ca tine de magia alba sau neagra. Pret: 250 RON, plata doar prin money gram. Reteta vine cu adaugiri suplimentare, faze lunare, ziua si ora cand sa o faceti, formule de consacrare originale in latina, obiecte si multe altele, pentru ca vrajile nu se fac oricand si oricum... deasemenea am si materiale vrajitoresti, ustensile etc.
ATENTIE! trimit mai multe vraji la pret de una singura.

Mai multe detalii la: dragonathus@yahoo.com
(nu folosesc yahoo messenger)

Ofer consultanta GRATUITA online pe mail sau FB pentru aceia care doresc sa cumpere informatii de la mine.

Consultanta TAROT - 50 RON

Pentru mai multe detalii CLICK AICI
50 RON raspunsul la o intrebare.
Pentru clientii fideli 2 intrebari cu 50 RON.

Inscriere / Urmarire

Ave si HAIL numai TIE

Etichete

Arhiva postari